Home » D:News » Investigaţie la Therme, după patru sesizări – FOTO

Investigaţie la Therme, după patru sesizări – FOTO

Investigaţie la Therme, după patru sesizări – FOTO
Publicat: 04.02.2016
Printre persoanele care au sesizat CNCD în acest caz se numără şi Mihai Neacşu.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit patru sesizări de la persoane care spun că li s-a refuzat accesul în centrul wellness Therme Bucureşti, în acest caz fiind declanşată o investigaţie, după cum a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Galerie foto

vezi galeria
14 foto

Potrivit lui Asztalos Csaba, două familii au sesizat CNCD că au fost discriminate în momentul în care au încercat să intre în centrul Therme. Potrivit sesizărilor, membri ai acestor familii au spus că stăteau la coadă pentru a-şi achiziţiona bilete pentru a intra în centrul Therme, moment în care un grup de zece agenţi de pază i-ar fi scos de la coadă şi le-ar fi explicat că nu pot să intre. Persoanele respective spun că au solicitat să stea de vorbă cu cineva din conducerea centrului Therme pentru a li se da o explicaţie, dar li s-a spus că nu este nimeni din conducere acolo. Ulterior, li s-ar fi cerut să plece.

Asztalos Csaba a mai spus că în acest caz, marţi, au avut loc audieri, la care au fost prezenţi atât avocaţii centrului Therme şi avocaţii societăţii care asigură paza la acest complex, cât şi una dintre persoanele care au depus plângerile în acest caz, reprezentându-i şi pe ceilalţi reclamanţi. Cu acest prilej, au fost depuse înscrisuri şi au fost date declaraţii. Până pe 9 februarie, aceştia pot să depună şi alte înscrisuri la dosar, după care plângerile vor fi analizate de CNCD.

Dacă se va ajunge la concluzia că în acest caz a fost vorba despre discriminare, reprezentanţii centrului Therme riscă o amendă cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei.

Printre persoanele care au sesizat CNCD în acest caz se numără şi Mihai Neacşu, directorul Centrului Naţional de Cultură al Romilor, potrivit informaţiilor MEDIAFAX.

De cealaltă parte, reprezentanţii centrului Therme au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că „accesul pe proprietatea Therme Bucureşti a fost restricţionat unui număr de 70 de persoane”.

„Cele mai frecvente încălcări ale regulamentului, care au condus la restricţionarea accesului în locaţie, au fost: limbaj nepotrivit şi licenţios, injurii la adresa altor clienţi şi la adresa personalului, fumatul în zone interzise (la duşuri sau în piscine), încălcarea regulamentului de utilizare al saunelor sau accesul în incita centrului în ţinuta de stradă. Therme Bucureşti a solicitat companiilor de pază şi protecţie responsabile de respectarea regulamentului să motiveze măsurile luate faţă de aceşti vizitatori”, au spus reprezentanţii centrului Therme. Aceştia au precizat că regulamentul este un document public, fiind disponibil pe site-ul Therme Bucureşti, pe pagina sa de Facebook şi în incinta complexului.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?